Timp de seară. Soarele este undeva departe la orizont, voalat de cortina norilor precum un actor ce aşteaptă momentul potrivit să-şi facă intrarea, sau cererile de bis ale spectatorilor. Plouă, acea ploaie de toamnă, menită să patrundă tot şi toate până la os, ce transformă totul în clisa primordială din care se naşte însăşi viaţa. Apoi începe încet să cearnă, prima zăpadă pe anul acesta pe ăste meleaguri. Tabla acoperişului trosneşte ca sub paşii unei pisici, generând vibraţii ce se intrepătrund cu fumul cald al coşului ce este crescut din ea.
Este cald la noi în atelier. Soba duduie, miroase a fum sănătos de fag, bem ceai fierbinte, vorbim, şi fiecare îşi vede de treabă. Se aude hârşâitul rindelei, un fierăstrău toacă mărunt, iar pe fundal de undeva dintr-un laptop mai curge şi o melodie.
Inchipuiţi-vă doi inşi prietenoşi cu experientă în lucrul cu lemnul,ambii nutrind o pasiune a ambarcaţiunilor mititele ce au creat civilizaţii. Una ia nastere de la o zi la alta, iar printre picături, mai curge o padelă, o machetă, o decoraţiune, un tablou. Printre picioare ni se plimba cei 3 căteluşi salvaţi dintr-un tub pe malul apei. Au crescut maricei şi veseli nevoie mare. Cam aceasta este atmosfera la noi. Nu veţi găsi nimic de genul vreunei fabrici zgomotoase, cu oameni purtând măsti chimice şi maşinării ce clonează în continuu unul si acelaşi model de barcă. Şi cum ne-am putea nimeri mai bine, altfel decât lucrând bărci pentru vară...iarna.
Ne-am dori să vedem mai multe pe apă, ne-am dori să vedem mai multe construite, şi ne-am dori să ne îmbogaţim zâmbetele văzând pe alţii construiind, dându-se înapoi, şezând pe mica canapea din atelier, bând ceai si admirându-şi opera. Liniile bărcii de pe cele doua capre. Apoi, la ceas apropiat de cel al somnului, să bem una rece, sau un vin fiert, şi să vorbim la gura sobei, căci poveşti avem toţi.
