Kayakul este unealta ce a stat la baza majoritatii civilizatiilor arctice. Cee ce este vazut azi ca un obiect recreativ a fost o data o unealta pentru supravietuire.
Kayakul, câteodată scris şi qajaq, este o ambarcaţiune usoară, lungă şi îngustă, cu un loc sau mai multe, ce prezintă o punte pe toată lungimea sa, omul stând într-o deschizatură numită cockpit sau paaq dacă ar fi să folosim limba inuită. Însuşi cuvântul “qajaq” provine din limba inuită, însemnând în traducere liberă “barca vânătorului” sau “barca bărbatului”.
Ca origini, kayakul îşi are obârşia în Groenlanda, nordul Canadei şi Alaska. Istoric vorbind, există nenumarate forme, mărimi şi moduri de folosire, în funcţie de scopul alocat, dar toate au un lucru în comun: soluţia constructivă. Datorită regiunilor acoperite de gheaţă si zăpadă în cea mai mare parte a anului, precum şi a lipsei pădurilor, aceste ambarcaţiuni se construiau dintr-o structură usoară din lemn, lemn adus de apă şi recuperat de pe plaje sau gheţuri, şi oase de animal. Structura era ulterior acoperită în piele şi impermeabilizată. Construcţia nu implica o mare îndemânare iar tehnicile constructive simple nu necesitau unelte complexe, adezivi, sau cuie, toată barca fiind ţinută la un loc de către legături flexibile şi tehnici de îmbinare a lemnului. O altă característică a acestor ambarcaţiuni era faptul că toate erau personalizate, în sensul că fiecare vânător în parte îşi construía própria barcă după fizionomia sa şi scopul în care trebuia folosită. Practic, nu a existat niciodată un kayak tradiţional fabricat în serie.